DESPRE MINE

Îmi place să spun că sunt ieșeancă cu origini tecucene, m-am mutat în Iași în 2009, odată cu începerea facultății. De atunci sunt îndrăgostită de acest oraș, care mi-a deschis atât de multe uși, noi perspective, dar mai ales mi-a adus în cale oameni faini și momente memorabile. Și către care, zi de zi încerc să întorc acest bine, fiind un om responsabil și implicat în tot ceea ce face și promovându-l ori de câte ori am ocazia.

Tot în Iași a început și pasiunea mea pentru călătorii, când în anul doi de facultate am fost plecată în SUA cu un program de Work and Travel. Din acea vară, totul s-a schimbat și călătoriile au devenit parte integrantă a vieții mele. Iubesc să descopăr locuri noi, oameni diferiți, să mă pierd pe străzi necunoscute, să mă bucur de un apus la malul mării și să încerc gastronomia fiecărui loc în parte. Cred cu tărie că aceste experiențe m-au făcut un om mai bun, mai tolerant și mai conștient de propria-i viață. 

Despre mine
Pagina principala

O altă pasiune foarte prezentă în viața mea este designul de interior, pasiune ce mi-am descoperit-o mai târziu, când mi-am achiziționat apartamentul în care locuiesc. Fără să îmi dau seama petreceam ore în șir să aleg piesele de mobilier și culorile potrivite pentru cuibul meu. 

Așadar, atunci când nu călătoresc sau nu sunt la birou, iubesc să am grijă de casă, să mă bucur de tihna căminului meu și din când în când să fac mici schimbări pe ici pe colo. Cred că spațiul în care trăim zi de zi este foarte important pentru un stil de viață cât mai armonios și influențează foarte mult calitatea vieții.

Altfel, nine to five, sunt om de HR de mai bine de zece ani, căruia îi place să scrie, să citească, să creeze frumos și să fie OM cu cei care-i trec prin viață.

Prin acest blog îmi propun să îmi exersez creativitatea și să împărtășesc cu voi informații care v-ar putea fi utile sau care ar putea să vă inspire, fie că vorbim de travel, home deco sau lifestyle.

Hope you’ll enjoy the ride with me!


CONTACT

 

Pentru sugestii, întrebări sau colaborări mă puteți contacta utilizând adresa de e-mail contact@larisamocanu.com sau folosind formularul de mai jos:

 

Social media: