Astăzi, la 35 de ani simt că deschid un nou capitol. Nu este doar o bornă aniversară ci un moment de reflecție profundă, asupra drumului parcurs până acum – cu toate urcușurile și coborâșurile, cu lecțiile învățate și momentele de recunoștință care au transformat fiecare experiență într-o etapă de creștere. De-a lungul timpului am descoperit ce înseamnă autenticitatea, forța relațiilor și frumusețea unei vieți trăite cu recunoștință.
1. Importanța onestității
Una dintre cele mai valoroase lecții pe care le-am învățat este să fiu onestă cu mine însămi. Există o libertate imensă în a recunoaște ce simți, ce vrei și ce nu mai este potrivit pentru tine. Acest proces nu a fost ușor, implică să te confrunți cu adevăruri incomode și să renunți la iluzia perfecțiunii. L-am explorat cu ajutorul terapiei, lecturii, dialoguri cu persoane apropiate și a introspecției continue.
2. Oamenii din jur contează
Oamenii pe care îi strângem în jurul nostru reflectă adesea valorile, aspirațiile și chiar vulnerabilitățile noastre. Sunt recunoscătoare pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit în diverse contexte și de la care am avut ceva de învățat și nu au fost puțini. Îi prețuiesc nespus pe cei care au fost alături de mine în mod sincer și necondiționat, oameni buni și onești cu care am relații autentice.
Am învățat, de asemenea, că este firesc ca unele relații să se încheie și că, deși pierderea unor oameni poate fi dureroasă, aceasta este adesea cea mai sănătoasă soluție pentru ambele părți. În plus, un astfel de final nu face decât să creeze spațiu pentru conexiuni mai autentice și mai potrivite.
3. Curajul de a pleca atunci când locul nu mai este potrivit
Un alt capitol important a fost curajul de a pleca ori de câte ori am simțit că sunt într-un loc care nu mai corespunde valorilor mele sau nu îmi mai oferă posibilități de creștere. Sigur, nu au fost decizii luate în grabă, ci analizate, cântărite și trecute prin filtrul onestității față de mine. Cred cu tărie că adevărata evoluție apare atunci când alegem necunoscutul în locul unei stagnări care devine nocivă.
4. Recunoștința pentru călătorii
Călătoriile au fost pentru mine punctul de pornire în procesul de autocunoaștere pe care îl consider esențial în vederea unei vieți trăite în mod conștient. Fiecare loc vizitat mi-a oferit mai mult decât niște imagini frumoase, mi-a adus o nouă perspectivă asupra vieții. Călătoriile m-au ajutat să înțeleg și să îmbrățișez diversitatea, să rup niște prejudecăți, să mă adaptez la tot felul de situații și mai presus de toate să mă bucur că sunt.
5. Lecții din momente dificile
Viața de până acum nu a fost lipsită de provocări, dimpotrivă. Am trecut prin momente care mi-au testat răbdarea, speranța și forța interioară – pierderi, conflicte, dezamăgiri. Am învățat însă că nu poți fugi de astfel de experiențe, ele fiind o parte inevitabilă a vieții. Trebuie trăite, fiecare în felul și ritmul său. Mi-am permis să-mi simt durerile, să le plâng, să le jelesc. În procesul acesta, am descoperit că odată ce le recunoști și le trăiești, ele își pierd din intensitate, iar puterea pe care o aveau asupra ta se întoarce, ca un boomerang, în interiorul tău.
Din toate aceste încercări am învățat să fiu mai empatică, mai rezilientă și mai conștientă de forța vindecării și a transformării interioare.
6. Acceptarea sensibilității
De-a lungul vieții, încă din copilărie, mi s-a reproșat adesea că sunt prea sensibilă – că plâng prea mult și din orice, că exagerez. Multă vreme, am privit sensibilitatea ca pe o slăbiciune de care trebuia să-mi fie rușine, așa că am încercat să o ascund cât mai bine. Dar, oricât m-am străduit, nu am reușit, pentru că sensibilitatea face parte din esența mea.
Astăzi, nu doar că o accept, ci o îmbrățișez cu mândrie. Cred că este cea mai mare calitate a mea, trăsătura care îmi permite să mă conectez profund cu lumea, cu ceilalți și, mai ales, cu mine însămi.
7. Recunoștința de a trăi într-o țară liberă și democratică
Reflectând asupra contextului alegerilor din România ce tocmai au trecut, conștientizez cât de prețioasă este libertatea. A avea dreptul de a alege cum vrea să ne trăim viața, de a ne exprima opiniile, de a participa la conturarea viitorului comunității noastre – toate acestea sunt privilegii pe care le considerăm adesea garantate. Însă libertatea este un drept câștigată cu eforturi mari de generațiile dinaintea noastră pentru care simt o sinceră recunoștință.
8. Recunoștința pentru educația primită de la părinți
Nu pot vorbi despre lecțiile vieții fără să menționez recunoștința profundă pe care o simt față de părinții mei. În ultima perioadă am realizat, mai mult ca niciodată, că ei și-au investit literalmente toate resursele în educația mea. Prin acest efort, mi-au oferit șansa de a mă dezvolta, de a descoperi cine sunt și de a accesa oportunități care, altfel, mi-ar fi fost inaccesibile. Această educație nu doar că m-a ajutat să cresc și să învăț, dar m-a și învățat să gândesc critic, să analizez și să nu fiu ușor influențată sau manipulată. Astfel, am învățat să discern între ceea ce este autentic și ceea ce nu este și să îmi urmez propriile convingeri.
9. Recunoștința ca fundație a vieții
Privind înapoi, înțeleg că recunoștința este elementul central care dă sens vieții. Sunt recunoscătoare pentru tot – pentru lecțiile învățate din durere, pentru bucuriile care mi-au îmbogățit sufletul, pentru oamenii care m-au însoțit pe drum, pentru toate locurile vizitate și pentru oportunitățile care mi-au permis să cresc.
Uitându-mă acum spre viitor, mă simt pregătită să continui acest drum al autocunoașterii și al evoluției. Lecțiile din trecut îmi sunt repere valoroase, iar recunoștința pentru fiecare experiență mă motivează să trăiesc conștient și autentic.
BUN VENIT, 35! ❤️
This Post Has 2 Comments
❤️
❤️🤗